Legiunea Arhanghelului Mihail continuă și în prezent să suscite nenumărate controverse din cauza acțiunilor și credințelor sale. O formațiune, considerată de unii politică, de alții o sectă, care a reușit să integreze în discursul politic și un limbaj religios ce a reușit să capteze atenția Bisericii, a clerului (în special cel inferior) și a populației rurale, cea mai numeroasă de altfel în România interbelică.

Biserica Ortodoxă Română și Mișcarea Legionară au mai multe caracteristici în comun, dar una definitorie Mișcării a fost exaltarea creștin-ortodoxiei, având în vedere că a fost singura mișcare totalitară de dreapta într-o țară creștin-ortodoxă; în Bulgaria au existat două mișcări cu puține realizări – Nationala Zadruga Fascisti condusă de Alexander Stalisky și Mișcarea Națională a fostului prim-ministru bulgar Alexander Tsankov, în Grecia apare Ethniké Enosis Ellados, dar nici una dintre aceste grupări nu prezintă influențe religioase. Singura formațiune politică interesantă este cea a Tinerilor Ruși (Mladoross), fondată de exilatul rus Alexandru Kasem-Beg.

Biserica Ortodoxă Română reprezenta în perioada interbelică o renaștere a spiritului românesc în fața lui Dumnezeu. Astfel, tendința românilor de a fi devotați bisericii de care aparțin a fost exploatată de forțele politice laice. Această exploatare a sentimentelor religioase are loc în ciuda părerilor unor intelectuali precum Nae Ionescu, care considera ca Mișcarea Legionară merge pe drumul națiunii care este echivalent cu cel al mântuirii[2]. Mircea Eliade aprecia la rândul său că Mișcarea nu era un partid politic în adevăratul sens al cuvântul, ci doar o organizație sau o sectă mistică.

Naționalismul este o caracteristică comună Bisericii Ortodoxe și a mișcărilor de extremă dreapta, dar și aici există nuanțe structurale. Biserica combină umanitarismul creștin cu un puternic antisemitism, pe când naționalismul extremei dreapta este spiritualist și îndreptat cu violență spre burghezie. Ambele atacă fără a-și construi baze concrete liberalismul și tot ce ține de el – literatura, pozitivismul sau materialismul economic. Mișcarea Legionară susține un stil de viață strict, în care omul nu are voie să pună la îndoială credința strămoșească.

De altfel, unul din punctele definitorii ale ideologiei și practicii Gărzii de Fier a fost acela al credinței absolute în puterea divinității, atitudinea religioasă fiind, practic, o notă obligatorie pentru toți membrii mișcării. În acest sens, Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Legiunii Arhanghelului Mihail, spune despre membrii fondatori ai Gărzii ca erau oameni credincioși, și nici unul nu era ateu: Toți credeam în Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi. Mai departe, în cadrul unei circulare din 23 februarie 1936, Căpitanul spune că un comandant legionar are un singur cusur: imposibilitatea de a crede în Dumnezeu, cusur ce a fost tratat pentru un an, dar fără nici un rezultat notabil. Ca o consecință a acesti descoperiri, Mișcarea mai emite o circulară, la 25 octombrie 1936, în care cere ca recrutarea membrilor să se facă pe baze foarte severe, astfel încât în Mișcare să intre doar elementele capabile de credință în Dumnezeu și în viitorul acestui neam, insistând foarte mult asupra credinței religioase și mai ales asupra identității între mișcarea legionară și credința religioasă/ortodoxă. Biserica rămâne și în secolul XX, potrivnică oricăror tentative de modernizare a societății românești, fiind naționalistă și considerând că modernismul este echivalent cu vechiul dușman al creștinismului – francmasoneria.

Alt liant în relația celor două entități a fost reprezentat de antirepublicanismul foarte pronunțat al celor două. Pe de altă parte, ele susțin un regim monarhic, de orice tip ar fi el, dar nu accepă formarea unui anturaj influent în jurul monarhului – o camarillă asemănătoare cu cea din jurul regelui Carol al II-lea. Politica externă ne relevă două viziuni total opuse: Biserica Ortodoxă Română este de acord cu politica de alianțe promovată de România cu statele nerevizioniste, și în special cu Franța, pe când Mișcarea Legionară este contrară oricăror entități occidentale (Societatea Națiunilor) și consideră propice o apropriere de țările cu o ideologie asemănătoare – Germania și Italia. Totuși, ambele combat cu toate forțele două mari probleme ale creștinismului: ateismul și comunismul.

Preoții au fost atrași de Mișcarea Legionară, fiind convinși că ea reprezintă o veritabilă religie, și nu o mișcare politică, având un limbaj politic ce abunda de termeni religioși, un exemplu fiind și un text fondator al Legiunii, scris de Ion Moța. Alte motive pentru care preoțimea se simte atrasă, este antisemitismul resimțit de unii preoți, ca persoane individuale. Elementele defavorizate din armată si Biserică – clerul inferior – se simt atrași de retorica Mișcării Legionare, sunt mult mai antrenate în sprijinirea acesteia, pe când clerul superior are atitudini conjuncturale de cele mai multe ori.

Compatibilitatea între Biserică și Mișcare apare acolo unde există o critică similar de dură pe care ambele entități o fac formelor de viață moderne. Ambele critică degenerarea pe care o produce modernitatea pe plan social, având în vedere în această direcție, creșterea relevanței materialismului, senzualismului, disprețul față de austeritate, asumarea unor stiluri de viață care nu s-ar încadra cu viața românească.

Diferențele între Biserică și Mișcare apar și în privința raportării la puterea politică, Mișcarea nu se considera o forță politică în slujba Bisericii, ci o armată laică, o adevărată pepinieră a Bisericii, punându-se chiar un semn de egalitate între legionar și preot. Viața politică națională trebuie recreștinată pentru ca acțiunea politică și condiția de preot să devină compatibile, iar vectorii acestei schimbări trebuie să fie preoți formați de școala legionară.

Se impune însă o distincție pe care o face chiar Codreanu, între planul istoric pe care acționează Biserica Ortodoxă și planul istoric pe care acționează Mișcarea. În concepția lui Codreanu, Biserica acționează la nivel divin/transistoric, în planul credinței, în timp ce Mișcarea Legionară se află la nivelul său istoric, existând un decalaj între linia pe care merge biserica (esențială a ortodoxismului) și cea a Mișcării. Diferența este una de nivel, și nu de structură: se consideră că Mișcarea ar reprezenta instrumentalizarea unei forțe politice, a confesiunii est-europene, iar cele două planuri nu pot fi amestecate. Mișcarea își asumă religiozitatea ca o stare de fapt a sa, fără a confunda vocația religioasă a Bisericii cu cea a Mișcării. Această diferență de nivel poate fi înțeleasă mai bine în măsura în care vor fi analizate conceptele credinței creștine. Unul dintre acești termeni este al morții creștine: în concepția ortodoxă, moartea este valorificată teologic, fiind văzută ca o ipostază asumată, nu este o simplă distrugere a omului, ci un mijloc prin care omul ajunge în fața judecății finale. Mișcarea acceptă moartea ca un plan ce transcede existența terestră a omului.

Totalitarismul a legat acest cult al morților de cultul eroilor – un cult laic, legionarii fiind prezenți prin spirit în rândul celor vii, moarte fiind identificată cu nunta în balade: Moartea, numai moartea legionară ne este cea mai scumpă dintre nunți. Prin intermediul acestui cult, înțelegerea dintre legionari este sudată încontinuu.

Mișcarea Legionară folosește în mod intensiv simbolistica religioasă în toate ceremonialele importante. Pentru Mișcare, cei morți în credința acesteia nu reprezintă niște persoane față de care se arată compasiune și o atitudine depresivă, ci mai curând, cei morți devin repere obligatorii ale identității politice a Gărzii, ei fiind prezenți activi în interiorul comunității legionare și impun linia de urmat. Mișcarea copiază practic o procedura specifică fascismului italian, și anume invocarea celor morți prin formula prezent. Avem de-a face și cu o resemnificare a crimei, în sensul că moartea nu devine doar un mijloc de intrare într-o elită ficțională a Gărzii, ci ea devine un instrument clar de represiune împotriva dușmanilor Gărzii.

O problemă a relației Biserică-Mișcare și a religiozității apare acolo unde Mișcarea își asumă crima politică, intrând astfel într-un conflict ireductibil cu planul religios care cere să nu-ți ucizi semenii. Unul din teologii integrații Mișcării – Gheorghe Racoveanu – discută această situație conflictulă: mai este absolvit de această crima, legionarul care ucide? El vorbește despre diferența între crima obișnuită/ordinară și cea făcută de Mișcare, considerând că păcatul creștin nu poate apăsa la nesfârșit pe umerii respectivei persoane. În această privință nu există o unitate a punctelor de vedere, căci Zelea Codreanu și Moța consideră că acest păcat rămâne total și etern, astfel că trebuie găsită o cale de mântuire, o cale prin care acel păcat să fie asumat.

Relația Biserică-Mișcare cere și stabilirea unui echilibru între puterea laică și Dumnezeu. Odată cu asasinarea primului ministru I.G. Duca, patriarhul Miron Cristea stabilește împreună cu Sfântul Sinod o atitudine ambiguă față de mișcare. Pentru patriarh, Mișcarea nu este responsabilă în integralitatea sa de crima care a condus la moartea lui Duca, responsabili fiind cei trei legionari și influențele anarhice și violente care și-au făcut simțită prezența în Mișcare. O asemenea interpretare indică mai curând o intenție de camuflare a tendințelor din Mișcare, unde crima politică nu a reprezentat mai degrabă o intenție de camuflare a tendințelor din Mișcare, unde crima politică nu a reprezentat un efect al garniturii minoritare din Gardă. Biserica nu este de acord cu acțiunile Gărzii: în ianuarie 1928 condamnă vandalizarea mormintelor evreiești de la Piatra Neamț, iar un periodic al Bisericii – Telegraful român – critică în rândurile sale asasinarea lui Duca. Deși împărtășea codul de valori al Mișcării, Biserica nu putea să nu condamne radicalismul organizației, pe care nu-l putea accepta. După asasinarea lui Duca, Sfântul Sinod redactează o pastorală în care îndeamnă la liniște și își manifestă îngrijorarea față emergența violenței în rândul tineretului.

O altă ipostază istorică prin care Gardă și-a făcut prezentă atitudinea a fost războiul civil din Spania. El a reprezentat în concepția Mișcării Legionare, confruntarea violentă între forțele divinității și cele ale Antichristului. Ion Moța motivează plecarea sa printr-o expresie plastică: Se trăgea cu mitraliera în timpul lui Christos. Biserica vedea și ea acest război ca o luptă între creștinism și ateism. Biserica Ortodoxă se raportează favorabil la ideea mișcării în ceea ce privește războiul civil spaniol. În momentul în care cadavrele celor doi legionari morți – Ion Moța și Vasile Marin – sunt aduse în țară, Biserca participă într-o măsura disproporționată la funeraliile celor doi. În Capitală participă peste 200 de preoți la inmormântarea celor doi, printre care un mitropolit și doi episcopi, iar la ceremonie au participat peste 30 000 de oameni. Este semnul evident al solidarității aproape instituționale a bisericii, prin înalții săi ierarhi, cu destinul politic al Mișcării, cu vocația anti-comunistă și religioasă pe care o demonstra Mișcarea. Această atitudine mai poate fi interpretată și altfel: Biserica este solidară cu Garda de Fier, atât timp cât această formațiune politică – Partidul Totul pentru Țară – se află în consens cu așteptările și dorința societății românești. Moartea celor doi legionari a fost considerată o formă de martiriu modern pentru credință.

Când acest echilibru se rupe, apare o distonanță între puterea laică și Mișcarea Legionară, Biserica retrăgându-și sprijinul politic. Acest recul de atitudine este dat și de hotărârea Bisericii de a interzice implicarea preoților în activități politice cum ar fi sfințirea de steaguri, de tabere de muncă, de participarea la ceremonii legionare sau chiar de integrarea în rândurile Mișcării. În cadrul taberelor de muncă, legionarii reparau sau construiau biserici, drumuri spre mănăstiri sau troițe. Acest lucru a dus la luarea de poziții din partea Ministerului Cultelor, care a cerut Bisericii să nu se mai lase folosită în mod abuziv de forțele politice, astfel încât Sfântul Sinod a cerut oricăror administrații bisericești să informeze ministerul în care unei astfel de oferte. Orice încercare a guvernului de a scoate Partidul Totul pentru Țară în afara scenei politice nu s-a putut realiza atât timp cât clerul nu înceta cu manifestările de solidaritate. Biserica a refuzat să ceară neimplicare politică totală, spunând că vor susține toate forțele cu o ideologie ce nu aduce pagube creștinismului. Biserica cerea de asemenea ca statul să nu se despartă de biserică, și clamând dispariția spiritului secularismului. Chiar și așa, unii legionari mai extremiști îl vor numi pe Miron Cristea, trădător al națiunii.

În momentul în care Mișcarea trece la o atitudine radical ostilă autorităților statului – mai exact în situația executării lui Armand Călinescu – noul patriarh Nicodim dă publicității o pastorală extrem de dură la adresa asasinilor lui Călinescu, spunând că orice crimă este pedepsită de legile omenești și mai ales de cele dumnezeiești, cu atât mai mult cu cât o asemenea crimă este pedepsită de Dumnezeu în momentul în care victimă cade o autoritate a statului și într-o împrejurare importantă. Dumitru Stăniloaie critică și el nu doar asasinarea lui Călinescu, dar solicită imperativ supunerea populației civile față de dictatura carlistă, vorbind explicit despre obligația cetățenească de a nu mai cere socoteală puterii laice în vremuri de criză.

Când Biserica Ortodoxă se află în ipostaza relegitimării regimului politic – în septembrie 1940 – se observă din nou disjuncția pe care înalții ierarhi o fac între puterea laică – generalul Antonescu – și guvernul acestuia. Biserica se solidarizează cu generalul, stabilind o distincție între supune și solidaritate cu persoana generalului și Mișcarea care nu e obiect al acestei solidarități. Rebeliunea legionară a fost un nou moment de criză a Mișcării, iar Sfântul Sinod s-a desolidarizat în totalitate de gestul anarhist al Mișcării, și are o apropiere clară față de noul regim antonescian.

Biserica Ortodoxă Română s-a aflat într-o relativă echivalență – ideologică și politică – cu Mișcarea, atunci când ea corespundea așteptărilor puterii laice și societății românești. Atunci când Garda devine minoritară față de voința puterii laice, atitudinea Bisericii se schimbă într-o ostilitate radicală.

Șeful guvernului, Patriarhul Miron Cristea și militari români, 1 ianuarie 1939 la Patriarhie, sediul premierului, da…

România a avut un Patriarh prim ministru: Miron Cristea, vreme de un an, 1 februarie 1938 – 6 martie 1939. În anul în care Patriarhul Miron Cristea era șeful guvernului, el a avut ca sarcină majoră aplicarea noii legi de revizuire a cetățeniei, pe care o primise deja semnată și parafată și de rege și de predecesorul lui Cristea în fruntea guvernului, poetul Octavian Goga. A fost prima lege antisemită română, principalii vizați de această revizuire a cetățeniei fiind desigur evreii. 

Rebeliunea Legionară și Pogromul de la București

Între 21-23 ianuarie 1941, legionarii au organizat la Bucureşti şi în ţara o rebeliune, având asentimentul tacit al Reichului. Au avut loc jafuri, crime, masacre. Au fost devastate 3 400 de imobile şi de instituţii. Oameni nevinovaţi, persoane civile, soldaţi şi ofiţeri – în total 1 000 persoane – au căzut sacrificiu bestialității și fanatismului unor indivizi însetaţi de putere.

În vara anului 1940, Europa trăia sub impresia victoriei germane pe frontul de apus, care dusese la îngenuncherea Franţei şi a “Ţărilor de Jos” (Belgia, Olanda, Luxemburg).

România era izolată, astfel, de aliaţii săi tradiţionali – Anglia şi Franta – şi suferise, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, grave atingeri ale suveranităţii naţionale prin rupturile teritoriale – Basarabia, nordul Bucovinei, Nord-Vestul Transilvaniei, Cadrilaterul – care mutilaseră cumplit fiinţa naţională. Practic, România Mare nu mai exista.
Potenţialul său economic şi militar interesa însa, în mod deosebit, guvernul de la Berlin, din perspectiva extinderii războiului în Europa de Est şi Sud-Est.

Masacrul de la Abator

O ceată de legionari a luat 15 evrei de la centrul de tortură de la Prefectura poliției capitalei, i-au dus la abatorul capitalei și i-au împușcat în ceafă. Câteva trupuri de evrei au fost introduse în clădirea abatorului și atârnate de cârligele folosite pentru vite. Unor cadavre li s-au scos intestinele și au fost puse în jurul gâtului.

 

În zilele noastre…

 

Măicuţele îi cântă părintelui Iustin Pârvu “Sfânta tinerețe legionară”

Două videoclipuri postate pe youtube.com arata un grup de măicuțe cântând “Sfânta tinerețe legionară” în prezenta arhimandritului Justin Pirvu, starețul Mănăstirii Petru Voda din Piatra Neamț.

Cele doua înregistrări video, arată două scene relativ identice, datate 2009 și 2011: cite un grup de măicuțe (autorul susținând ca sunt de la Mănăstirea Petru Voda) cântându-i “Sfânta tinerețe legionara” părintelui Justin Parvu, la aniversarea a 90 și, respectiv, 92 de ani.

Duhovnicul Iustin Pârvu: “Cultura e otrăvitoare, școala e drăcească”

Duhovnicul Iustin Pârvu:
“E bună cultura dar să știți că este și foarte otrăvitoare.
Nu suntem pregătiți pentru a preîntâmpina acest flagel [molimă], această iscusință drăcească care este în școala noastră modernă.
Chiar și marii sfinții care au învățat în școlile păgâne… bă nu era chiar așa de diabolică cum îi în veacul nostru 20, 21.
Credincioșii nu au nevoie de savanți acuma, e plină lumea de ei.
Au nevoie de oameni sfinți, au nevoie de trăitori, oameni care să atragă harul lui Dumnezeu.
Şi ce ne-au luat acuma din viața noastră?
Ne-au luat copiii, dragii mei. Acuma sunt decimați copiii ăștia și nu mai sunt…”

Școala asta modernă nu cumva ne învață că Pământul NU e plat și că nu are doar 6000 de ani, ci miliarde? Nu cumva ne spune că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers precum susține biserica de mii de ani? Nu cumva savanții salvează vieți prin descoperirile lor? Nu cumva era un cercetător cel care a inventat camera cu care este filmat acest duhovnic ipocrit? Nu cumva cultura și arta satisfac niște nevoi interioare mult mai bine decât o fac dogmele religioase, incestuoase, retrograde și misogine? Nu cumva cultura, școala și oamenii de știință și-au demonstrat o prea mare importanță în evoluția noastră și acum biserica îi atacă cu josnicie? Nu cumva trebuie să ne apărăm valorile? Sau trebuie să rămânem proști… doar pentru că așa ne îndeamnă mai marii duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române? Cine-s rătăciții? Noi, pentru că ne dorim educație și cultură și oameni de știință? Sau ei, pentru că le doresc pe toate astea dispărute?

O invitație la a rămâne în ” întuneric”, la incultură: “Fericiți cei săraci cu duhul…”, că ei sunt mai ușor de manevrat. De ce să evoluăm, când putem rămâne primitivi, bazici în gândire, trăiri și fapte? ~ Ioana Anca, o susținătoare OFCR.

Protest oficial al Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului

Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului – MCA Romania transmite un protest oficial Patriarhiei Romane, atrăgând atenția asupra “promovării, în lăcașurile de spiritualitate ortodoxa, de către membrii Bisericii Ortodoxe Romane, a ideologiei extremei drepte”.

Reprezentanții Mănăstirii Petru Voda și cei ai Patriarhiei Române nu au putut fi contactați pentru a exprima un punct de vedere oficial în legătură cu acest incident. HotNews.ro a încercat de mai multe ori să îl contacteze pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Constantin Stoica, însă acesta nu a răspuns la telefon și nici la mesajul HotNews.ro, prin care ii era solicitata o poziție oficiala în acest caz.

Cântecul este unul dintre simbolurile mișcării legionare și Gărzii de Fier, autorul versurilor fiind poetul Radu Gyr.

Părintele Justin Parvu s-a remarcat intre slujitorii Bisericii drept unul dintre cei mai duri contestatari ai pașapoartelor biometrice. Într-un comunicat postat pe site-ul Mănăstirii pe care o conduce, Justin Parvu scrie: “Cei care nu se opun implementării actelor de identitate electronice și nu vad un pericol în acceptarea lor, trebuie sa fie conștienți ca săvârșesc un păcat împotriva evidentei Apocalipsei și se fac părtași, mai mult sau mai putin, acestui sistem care începe sa semene din ce în ce mai mult cu fiara apocaliptica. După cum ne învață Sfânta Scriptura și Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit și dorință de îndreptare. Așadar nu excludem pocăința și îndreptarea celor ce au acceptat actele cu cip”.

Pentru cine se cântă “Sfântă tinerețe legionară”. Pentru BOR?

Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române nu au nimic împotriva imnului legionar, pe care măicuţele i l-au făcut cadou arhimandritului Iustin Pârvu şi care a avut apoi mare succes pe youtube. „Sfântă tinereţe legionară”, odă închinată Gărzii de Fier şi Căpitanului, se cântă uneori şi la sfinţirea unor biserici noi şi nu e clar încă dacă Patriarhia acceptă acest lucru din nostalgie sau dacă încurajează un curent care ia deja amploare pe internet.

Bisericii Ortodoxe Române nu-i foloseşte la nimic să fie asociată cu forme mai mult sau mai puţin postmoderne de legionarism, de aceea lipsa de reacţie a Patriarhiei faţă de melancoliile unora dintre preoţi ridică o serie de semne de întrebare. La Mănăstirea Petru Vodă, călugăriţele i-au cântat întemeietorului schitului, de ziua lui, „Sfântă tinereţe legionară” pentru a-i aduce aminte arhimandritului de zilele fericite în care milita alături de fraţii săi pentru Gardă şi Căpitan. Iustin Pârvu a fost „emoţionat până la lacrimi” de darul măicuţelor, fiindcă niciodată nu şi-a abandonat credinţa în mişcarea legionară. A stat mulţi ani în închisorile comuniste, pedepsit pentru simpatiile sale, iar acum se simte liber să spună că legionarismul ar fi „forma cea mai înaltă a geniului românesc”.

Cel mai grav nu e că un preot de 90 de ani este ataşat de valorile unei mişcări politice fascistoide care în decursul istoriei sale s-a numit Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu, Totul pentru Ţară, Mişcarea Legionară. Cel mai grav nu e nici că un cor de călugăriţe îi cântă unui fost legionar imnul. Cel mai grav este că nimeni din rândurile Bisericii Ortodoxe Române nu este deranjat de gesturile, nostalgiile, artefactele legionaroide.

Biserica Ortodoxă Română ne-a obişnuit cu tăcerea în perioada comunistă, când a acceptat să colaboreze în modul cel mai josnic cu regimul şi nu a făcut nici un efort să-şi apere lăcaşurile de cult care cădeau unul câte unul sub asaltul buldozerelor.

Tăcerea din timpul regimului comunist a însemnat un compromis major pentru clerul ortodox, la fel cum tăcerea de astăzi poate însemna continuarea unei tradiţii. Biserica Ortodoxă Română, înainte de a se lăsa umilită de comunişti, s-a lăsat folosită de legionari. Sfântul Sinod dădea declaraţii antisemite şi de susţinere a Legiunii chiar după ce aceştia l-au asasinat pe Ioan Gheorghe Duca, premierul care a îndrăznit în 1933 să scoată în afara legii Garda de Fier. O perioadă chiar mai complicată pentru Biserică a fost în vremea statului naţional legionar, când ortodoxia a fost folosită ca principală pârghie propagandistică.

E greu de înţeles însă de ce tace acum Sfântul Sinod, când în fruntea lui se află un prelat luminat, care ştie să lucreze în mod corporatist şi pare să înţeleagă cum funcţionează lumea în care se află. Lipsa de reacţie în faţa curentelor condamnate de istorie, dar care sunt resuscitate de mişcări ortodoxiste pe internet şi în bisericuţe discrete ne lasă să înţelegem că lucrurile se întâmplă sub cupola generoasă a înaltului cler al Bisericii Ortodoxe.

Sfântul Sinod este deranjat de dosarele de securitate ale preoţilor, de ideea ca averile clericilor să fie date publicităţii, de paşapoartele biometrice, pe care le consideră venite de la Satana, de Uniunea Europeană, care îi amăgeşte pe români şi îi duce în păcat, dar nu se supără niciodată de excesele pe care le fac slujitorii Bisericii, de faptul că cer mită, de mediocritatea lor sau pentru că ar face propagandă legionară.

Biserica Ortodoxă Română vrea cu tot dinadinsul să rămână o instituţie opusă modernizării şi occidentalizării ţării. Ascunzându-se sub patrafire aurite, dar soioase, după atâtea greşeli nerecunoscute, Biserica Ortodoxă îşi pierde nu doar credibilitatea, ci şi enoriaşii, fiindcă din ce în ce mai mulţi se duc spre alte culte, mai apropiate de realitatea secolului 21.

Preotul “exterminator” predă elevilor lecții rasiste și xenofobe

Preotul “exterminator” care preda lectii rasiste elevilor a fost revocat din functia de paroh. Declaratii socante au aparut pe internet, facute de un profesor de religie, devenit intre timp preot la Timișoara.

El a fost filmat in timp ce rostea de la catedra intr-o clasa de elevi de la seminarul teologic cuvinte extrem de dure la adresa tiganilor si laudative la adresa deciziilor politice ale Maresalului Antonescu din anii ’40. Declaratiile au fost postate abia acum pe internet iar superiorii preotului s-au sesizat si i-au luat deocamdata functia de paroh.

Andrei Lehaci a predat pentru scurta vreme la Seminarul Teologic “Carmen Sylva” din Timisoara. In timpul unei ore, a inceput sa faca afirmatii dure despre tigani, iar declaratiile i-au socat pe elevi.

“Daca l-as prinde la semafor as trece cu masina peste el, inainte si inapoi as trece peste el, inainte si inapoi. Ma, daca Antonescu a facut un lucru bun, a facut ca i-a exterminat. Ma, daca ar mai fi trait un an bata-i Dumnezeu, sa mai fi trait” sunt declaratiile lui Andrei Lehaci.

Parintele si-a continuat pledoaria cu un limbaj deloc ortodox.
“Ma, Antonescu e un sfant, un martir. Ba, nu fiti ghiolbani, nu fiti ghiolbani, nu va uitati in gura la toti ghiolbanii care l-au exterminat pe Antonescu. Ma, un an daca ar mai fi trait Antonescu, ma bata-i Dumnezeu.”

Devenit preot, fostul dascal suplinitor slujeste, de mai bine de doi ani la una dintre cele mai mari parohii din Timisoara, in cartierul Mehala.

Actuala conducere a liceului unde a predat spune ca nu mai lucreaza in invatamant de multi ani.
“Aici a lucrat scurta vreme. Din cate inteleg sunt declaratii rasiste, xenofobe, sigur ca ele sunt incompatibile atat cu statutul de dascal cat si cu cel de preot, dar pe de alta parte, probabil ca de atunci si el si-a mai revizuit parerile”, spune Elena Jebelean, director adjunct Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” din Timisoara.

Cei de la Asociatia Secular-Umanista din Romania au reactionat si ei. Conducerea Mitropoliei Banatului anunta o analiza atenta a acestui caz. Preotul a facut respectivele declaratii acum 8 ani.

“In urma semnalarii acestui incident a avut loc o sedinta a permanentei Consiliului Eparhial. Vrem sa facem precizarea ca ne delimitam ferm de afirmatiile fostului profesor suplinitor”, spune Lucian Florea – purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Timisoara.

Preotul a fost revocat din functia de paroh, dar ramane sa slujeasca la biserica respectiva – pina se lamuresc lucrurile. El nu a putut fi contactat pentru a-si spune punctul de vedere.

Omul care a atins perfecțiunea cerească a fost legionar

Corneliu Zelea Codreanu, inițiatorul Mișcării Legionare din Romania, organizație fascistă (de unii considerată chiar teroristă) este venerat în zilele noastre de grupări fasciste, neo-legionare și înalți prelați ortodocși, creștini și slujitorii ai bisericii, care îl numesc “omul care a atins perfecțiunea cereasca”,”ascet” sau “sfânt”.

Monahul Teodot – Cuvânt la Ciolpani, de ziua Mișcării Legionare

Monahul Teodot, transcripție: ”Trebuie să avem cu toții convingerea că Mișcarea Legionară a fost de la Duhul Sfânt. N-a fost o lucrare omenească… sau o lucrare datorită unor interese sau datorită unor ranchiunuri sau răzbunări sau dorință de luptă cu alții, de alt neam și de altă credință care luptă cu neamul nostru de sute și de mii de ani, ci a fost o lucrare a Duhului Sfânt. Mișcarea Legionară, din cât am studiat și din cât ne-am rugat și din cât am vorbit și cu părintele Iustin… a afirmat foarte clar și părintele Calciu, Mișcarea Legionară a fost de la Duhul Sfânt prin slujitorul, credincios al Duhului Sfânt care  este Sfântul Arhanghel Mihail. Lumina, lumina mireanului este călugărul, iar lumina călugărului este îngerul. Dar iată că aicea, cu acești tineri, cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, cu Ioan Moța, cu Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, Tudose Popescu și Ilie Gârneață, cu cei șase și alții care au fost împreună cu ei, tatăl căpitanului… iată că aici Sfântul Arhanghel Mihail care ascultă desăvârșit de Duhul Sfânt, i-a luminat ca să înființeze această organizație care în fond și la urma urmei a fost o organizație de ridicare a bisericii, de ridicare a neamului de fapt. Nu a bisericii, a neamului la linia bisericii, cum spune căpitanul, ridicarea neamului la linia bisericii. A fost nevoie de această organizație pentru că, din păcate, în interior clerul nu prea își făcea datoria. Ăsta este adevărul. Și atunci acești studenți, luminați de Dumnezeu, s-au ridicat împotriva Diavolului, cu puterea crucii, cu Garda de Fier, care  știți cu toții că înseamnă crucea îngrădită de o apărare pentru că crucile se dădeau jos de pe bisericile din Rusia și urma și la noi acest tăvălug comunist. Comunismul a fost înainte mergătorul a ceea ce trăim noi și anume a neo-comunismului și a începutului satanismului. Acuma la noi în țară și în întreaga lume își desfășoară din ce în ce activitatea acest curent, numit satanism… și anume închinarea la Lucifer. Conducerea, elita mondiala, unul dintre ei, pe nume David, nu mai știu cum este… ăsta este prenumele, nu mai știu cum este numele, a spus foarte clar… că elita luciferică care conduce lumea urmărește reducerea populației… unii zic cu 90%, alții cu 50%… deci… și nimeni, spunea acela… acea, nu va intra  în noua eră dacă nu va avea o inițiere luciferică și dacă nu se va închina lui Lucifer. Asta este masoneria și asta este închinarea direct la Diavol.  Ei, noi avându-i în spatele nostru, pe acești mari mucenici legionari care sunt cu toții sub aripa Arhanghelului, Sfântului Arhanghel Mihail, noi acuma suntem datori să mai salvăm ce se poate salva… și anume în primul rând să ne salvăm sufletele noastre. De ispite, de păcate, de tot felul de căderi, apoi să ajutăm pe cei din jurul nostru și să ducem mai departe această sfântă mișcare legionară așa cum putem noi, la măsura posibilităților noastre. Să nu ne întristeze sau să ne nedumerească și să ne aducă în impas faptul că suntem puțini. Acuma cine vorbește despre legionari, public, intră și sub incidența unei legi care vor s-o dea și anume de pedepsire pentru că aceeași conducere iudaică este și după ’89 și se pare că va fi…”

Comentarii